D-ale artei

Zic “Arta” ca mi-e lene sa inventez alte cuvinte sau vreo definitie superba care ar imbogati intreaga paradigma de an 2012. Mor cand aud “arta, arta, arta” folosit cu emotia greceasca si judecata romaneasca, wannabe americano-olandeza-independenta. Vai de capu’ nostru. De-al meu, ca mi-e lene sa intru in jocul de-a “cine face mai bine”, si de-al vostru e vai si-amar ca nu vi s-a luat inca de prostiile astea (nt!). Oricum trai lung n-o sa mai aiba toate neintelegerile astea despre eforturi, stradanii si libertati. Ador sa vad oameni liberi care se exprima direct la fel cum ador si sa-i injur p-aia care nu fac asta. Da’ n-am nimic cu nimeni, sa faca cine ce-o vrea. Chiar si esteticienii care discuta despre Nume si Referinte in loc sa discute despre obiectele din fata lor. Mai au putin si fac muzeul constiintei, cu fractali, portaluri si wormholes in spatele unui paravan de sticla (imi si imaginez un mos basinos care-mi spune ca au venit Fractalii pe filiera romaneasca fix dupa Revolutie). Ori la muzeu ori la TV ori la corporatie. Ah, si-ar mai fi festivaluri cu oameni liberi care se costumeaza in pizda. Da’ e lovely ca mai gasesti oameni care inteleg. Care inteleg ce? Ca nu exista doar arta, exista orice.

simplu

Pai sa scriu, nu? Nu prea am chef si nici nevoie dar zic sa scriu si doar de amorul artei, imi place mult. Sa stiti ca am devenit mai prostuta dar asta pentru ca mi-am vazut loop-urile mentale si le mai vad inca dar nu le mai hranesc. Vi le vad si pe-ale voastre si vreau sa spun ca totul e un loop dar insist asupra avantajelor de-a fi om si de libertatea de a nu hrani un loop mental prin a-ti indrepta atentia asupra lui. (ba mai mult, sa-i pui intrebari). Si mi-ar placea putin sa rationalizez niste stari psihice in care s-ar putea regasi un om, de la alzheimer pan’ la starea de visare dar tot simplitatea ne scoate din indoieli. Si sunt simpla pentru ca-mi permit putin sa aleg ce cred. ma duc sa fac orez

existenta

- Cateva aspecte despre tine pe care nu este neaparata nevoie sa le integrezi-

Nici nu am nevoie sa scriu prea mult, mi-ar fi indeajuns sa scriu ‘”Totul ESTE” si mi-as incheia transmisiunea. Ma tem de “mor” c-as fi considerata prea vaga si imi mai place si sa polemizez. Asadar o sa scriu despre cateva lucruri care deriva in mod logic si intuitiv din “TOTUL este”. Primul ar fi ala ca existenta nu poate fi polarizata in adevaratul sens al cuvantului caci ceea ce NU E deja NU E iar ORICE este. Existenta doar E, daca imi pot permite pleonasmul, lucru care vine insotit de o siguranta dar si de o mare frustrare : nu poti supune existenta la vreo relatie cauzala in afara ei, e tot ce-a fost, e sau va fi “vreodata” (asa ca s-o supunem macar timpului). Nu poti iesi din existenta dar iti poti permite s-o injuri if u feel the need. ( Permite-ti orice). Totusi se poate crea orice in cadrul ei: orice experienta iluzorie adica reala, chiar si aceea de a nu mai fi- ma pot considera orice dat fiind faptul ca nu ma pot raporta la nimic in afara mea, ca existenta. Deci exista orice, orice circ pe care ti-l poti IMAGINA, se actualizeaza orice pentru ca deja s-a actualizat(uuu mind blowing). Orice exista si ma repet doar pentru a adauga ca raportat la existenta este total LIPSIT de SENS pentru ca un elefant albastru are aceeasi validitate de a fi ca si un copil in carucior. Treburi complicate si sufocante pentru o fiinta holistica Care esti.

De aceea exista si experienta ca om (buna treaba si inteligenta pe deasupra).

Avantaje: perceptie liniara, iluzia experientei unice, separare deci libertate, limitare ca lipsa libertatii(e buna si-asta), moarte, iluzia ca inveti iluzia ca te lupti, emotii, posibilitati(in loc de realitati efective). Trezirea ca fiind Raiul sau adormirea ca fiind iadul. Mielul si lupul din tine pe care trebuie sa ii impaci, cand de fapt in tine sunt toate vietuitoarele lumii, chiar si alea neimaginate.Si in toata parada asta lipsita  de sens (galaxii superbe si grotesti in acelasi timp, care nici macar nu arata cum le vedem noi neaparat) totul pare o glumita buna : distante de mii de ani lumina pe care crezi ca nu le poti strabate si le iei ca ceva obiectiv in afara ta, si te mai lupti si-ti inventezi scuze precum tehnologia. Neuroni care nici macar nu se ating fizic, informatie care nu stii pe unde e stocata de fapt, materia care nu e materie. Mi se pare superb si simt energia CHI in corp, or whatever, simt cum mi se reconfigureaza retaua neuronala sau mi se schimba belief sistemul. Oricum ar fi rad sau injur pentru ca-mi permit ca om, si pentru ca sunt instrumente la indemana. Libertatea de a fi constrans,mai oameni buni.

Si ce e superb este o alta gluma: ceea ce spun e doar unul dintre sensurile pe care le poti atribui si nu e mai presus/jos de ideea de Dumnezeu in ceruri la care trebuie sa ajungi cu stradanie. Efortul nu e mai presus decat lenea. of whatever, follow your highest joy iar daca crezi ca vei suporta consecinte shimba asta, nu entuziasmul tau. In fine, poti schimba legile dupa care sa te ghidezi in caz ca simti nevoia, accepta si nereusita ca fiind egal valida si gandeste-te la ce vrei sa experimentezi ca unic(iluzoriu). E un privilegiu. Lasa incolo teama de moarte ca oricum se intampla in fiecare clipa si nu o zic la modul siropos hegelian. Fii tu insuti adica cum te-o chema. Du-te-n pula mea cu Irina ta cu tot.

marea frustrare

http://www.lovendal.net/wp52/sufletul-omului-exista-dinaintea-creatiei-universului/

c’est le coeur, les fleurs, la douleur

Iata clipa cum a sosit, din nou nefiind aici desi logic ai deduce ca sunt aici devreme ce observ cum nu sunt aici. Ca orice om, mi-am pierdut sensul suferintei plus ca nu e una aleasa de mine sau e aleasa indirect, mult prea futil e totul.

Plang, ma zbat iar vina nu e a nimanui si nu invoc asta ca pe o scuza de a mai cauta cauze. Mi-e sila de exercitiul mintii care m-ar duce pe taramuri fragile, mi-e sila sa mai deduc logic de ce mi se intampla ce mi se intampla. Nu exista un motiv clar, exista doar trebuie sau “asa e”. Si nu, nu o sa mai fie nici resemnare nici cresterea tolerantei la suferinta. Obisnuinta nu inseamna constienta. Ca tu esti puternic sau mai liber poate fi din cauza ca te-ai obisnuit cu anumiti stimuli incat nici nu-i mai observi cand trec prin tine. Insa la mine totul se amplifica, si nu o spun cu infatuare, o spun numai pentru ca anumite lucruri costa iar acum platesc cu varf si-ndesat. Imi duc povara pentru ca am ales sa nu aleg. Poate parea totul EMO sau dus pe culmile exagerarii, dar nu-mi apar imaginea spunand ca nu e asa, cum m-as astepta in cele ce urmeaza. Macar pot sa aleg sa ma opresc din scris desi tendinta ar fi sa nu.

plata

nu dai nu iei, e cea mai clara ecuatie/lege

mai mult decat atat, ce dai aia primesti…forma se mai schimba.

am avut anumite decizii pe care n-am putut sa le respect iar acum ma guverneaza legea intamplarii, caci daca tu nu poti decide cu siguranta o va face altcineva sau nimeni in locul tau. Asadar, merg cu suferinta pe care n-am ales-o eu, probabil c-ar fi fost mai interesant sa respect ce-mi propusesem. Suferinta oricum e, orice-ar fi hrana tot imprastii prin Univers, Galaxie, Spatiu, in fine. Numai ca e o hrana de proasta calitate la care n-am adaugat nici macar sare, daramite alte ingrediente. E greu sa participi activ la viata ta, caci dupa ce-ai stiut cum vine randul sa faci, iar unde e ,cineva sau nimeni cere si mai mult.

Nu am niciun merit pentru nimic, n-am fost pregatita sa pierd sau as putea pierde in conditiile in care as dormi ca sa uit. Daca as afla ca mor peste 3 zile, m-as culca. Tendinta asta o vad. Robot imputit.

La masa!

Au venit sa manance

hrana

Hrana constienta, hrana de calitate…nu stiu cui o dau, dar ma asteapta cu nerabdare. Nu stiu ce fac, nici de ce o mai fac, ma zvarcolesc de dureri in pat noaptea. Ceva imi spune s-o fac, altceva imi spune sa nu, parca parca m-as indeparta putin de la decizie. “De ce s-o faci? Sa-ti demonstrezi ca poti s-alegi? Esti psihopata?” Imi spune o parte din mine…Urmata de vocea altei naluciri : “Asta e, we’ll do it,,,we’ll survive” which is bullshit, cause I’m doing it cu un scop precis, simt ca tai in carne vie…dar nu mai conteaza caci eu sunt doar decizia, nici masochista, nici victima, desi din toate cate putin.

Incerc sa dau tot, ceva se opune. Incerc sa nu dau nimic, ceva se opune. totul e conditionat…e misto limita, cum altfel?

Acum inteleg ce inseamna plata.

mor

indragosteala ma copleseste, iubirea ma inalta!

a da/a primi

roboti, nu simt decat dezgust dar nu ma identific cu el, in sensul ca nu Eu neaparat il simt. il vad, e aici pentru ca vad dezacordul intre diferite parti din mine si din voi implicit…robotii de noi, constransi de propriile preferinte, m-as bucura ca sunt asa, dar nu acum..rezulta ca nu-s aici.

si totusi scriu, manata de nevoia de a primi, atunci cand Erosul vine caci el nu-i decat cautarea..iar nevoia de orice natura, fie ea de a primi sau de a da. e o simpla cautare…nu degeaba Erosul e daimon, mereu intre, mereu prins la mijloc…

nu asa e iubirea, nu pofta, nu nevoia de a da ca sa primesti de fapt…ma simt din nou un Luceafar, plin de dezgust in clipa asta. PAcat ca nu-s aici, caci de-as fi, nu si-ar mai face nimeni de cap