D-ale artei
Zic “Arta” ca mi-e lene sa inventez alte cuvinte sau vreo definitie superba care ar imbogati intreaga paradigma de an 2012. Mor cand aud “arta, arta, arta” folosit cu emotia greceasca si judecata romaneasca, wannabe americano-olandeza-independenta. Vai de capu’ nostru. De-al meu, ca mi-e lene sa intru in jocul de-a “cine face mai bine”, si de-al vostru e vai si-amar ca nu vi s-a luat inca de prostiile astea (nt!). Oricum trai lung n-o sa mai aiba toate neintelegerile astea despre eforturi, stradanii si libertati. Ador sa vad oameni liberi care se exprima direct la fel cum ador si sa-i injur p-aia care nu fac asta. Da’ n-am nimic cu nimeni, sa faca cine ce-o vrea. Chiar si esteticienii care discuta despre Nume si Referinte in loc sa discute despre obiectele din fata lor. Mai au putin si fac muzeul constiintei, cu fractali, portaluri si wormholes in spatele unui paravan de sticla (imi si imaginez un mos basinos care-mi spune ca au venit Fractalii pe filiera romaneasca fix dupa Revolutie). Ori la muzeu ori la TV ori la corporatie. Ah, si-ar mai fi festivaluri cu oameni liberi care se costumeaza in pizda. Da’ e lovely ca mai gasesti oameni care inteleg. Care inteleg ce? Ca nu exista doar arta, exista orice.
